joi, 4 octombrie 2012

Placinta creata cu branza



A o suta reteta adaugata in carnetelul meu de bucate impartasita voua, vine cu o amintire. O astfel de placinta am mancat prima data cand eram copil, la tara. O vecina de-a mamaiei mele, care avea stana ne-a chemat la o placinta proaspat scoasa din cuptorul de lut, plina cu branza saratica si foi facute in casa, subtiri, subtiri de se vedea prin ele.
 
Dar cum eu nu am nici stana, nici timpul si spatiul necesar facerii unor foi subtiri, subtiri, pentru ca va dati seama ca al meu baietel ar fi plin da faina si ar trage tot de pe masa, m-am resemnat si am luat toata branza din frigider si foi de placinta din magazin, dar rezultatul...unul delicios!

Necesar:
 
- 800 g branza (eu am avut 2 sortimente mai sarate si putina urda);
- 9 oua;
- 300-400 g iaurt;
- un pachet foi de placinta;
- ulei pentru uns tava si foile.
 
Se poate pune si zahar (1-2 linguri), dar pe asta am vrut-o sarata si sa o mancam cu zahar langa, sau asa simpla.
 
 
Se face umplutura: se rade branza si se amesteca bine cu 6 oua. Eu am avut un ajutor de nadejde la partea asta (la omogenizat):
 
  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Se unge tava cu ulei, iar apoi se pun 4 foi incretite in mana si apoi in tava, la baza. Apoi se ung cu ulei. 
 
 
Umplutura se imparte in 4  si se aseaza o foaie, se increteste 2/3 din ea, se distribuie uniform compozitia cu branza si se acopera cu 1/3 ramas. La final avem asa:
 
 
Se unge cu ulei, iar restul de foi ramase se incretesc in maini si se aseaza deasupra si le ungem cu ulei. Se amesteca iaurtul cu 3 oua, se omogenizeaza si se toarna uniform peste placinta. Se poate folosi dosul unei linguri sau prin miscarea rapida pe orizontala a tavii.
 
 
 
Se baga in cuptorul preincalzit la 180-200 grade pentru aproximativ o ora, pana cand devine rumena, se umfla si miroase in toata casa :). Se serveste calda sau rece cu zahar sau fara :).
 
 
Rezultatul:
 
 
 
Pofta buna!

Un comentariu: